Prima escală…Cetatea Turcului deasupra Cheilor Caraşului. Panoramă asupra cheilor cu vedere spre stâncile lui Solomon.
Privelişte asupra cheilor. În depărtare se vede comuna Caraşova.
O parte din zidul cetăţii. Mai multe informaţii despre această cetate găsiţi pe Mircea Rusnac – Excursie istorico-turistică la Cetatea Caraşova
Caraşova.
Anina, cartierul Oraşul nou, iar pe buna dreptate, biserica din imagine se numeşte Biserica Baptistă Speranţa. Clădirea e ca o pată de culoare în acest peisaj dezolant…chiar selenar.
O altă vedere asupra cartierului, care a fost construit pe vremea comunismului pentru mineri. Un articol despre soarta acestui cartier puteţi găsi în “Cartierul somerilor” din Anina
Grota Buhui.
2 august 1886 – încep lucrările de construcţie a galeriei de aducţiune a apei de la barajul artificial amenajat la gura Grotei Buhui. Pentru alimentarea cu apă potabilă a oraşului a fost creat în mod artificial, la poalele Capului Glăvan, lacul Buhui, prin construirea unui baraj de pământ pe pârâul Buhui,. Caracteristica pârâului Buhui este aceea că pe o porţiune de 3.217 m curge în subteran, fiind cel mai lung curs de apă subteran din ţară. Apa se pierde în zona Certej, ieşind la suprafaţă la gura Grotei Buhui. De acolo a fost săpată o galerie de aducţiune a apei potabile pe sub dealul Colonovăţ până în Valea Aninei, având o lungime de 1.280 m. Iniţial sursa alimenta atelierele UDR ( forjă, turnătorie, centrală electrică). www.aquacaras.ro
Anina.
În perioada de glorie a mineritului, în staţiunea Mărghitaş, de lângă Anina, nu aveai loc să arunci un ac, darămite să găseşti un loc de cazare. Hidrobiciclete, bărci, terenuri de sport şi grătare cu mici, acestea erau distracţiile turiştilor veniţi din judeţele Timiş, Arad sau Mehedinţi.
Staţiunea Mărghitaş se afla la cinci minute de mers cu maşina de oraş. După blocurile gri, rămase neterminate, de la marginea Aninei, urci un deal şi ajungi la Mărgitaş. În urmă cu 20 de ani, te întâmpinau aici cateva căsuţe, toate cochete şi bine îngrijite.
O dată cu prăbusirea mineritului din zonă, s-a dus şi Mărghitaşul. Hidrobicicletele şi bărcile de pe lac au mai funcţionat un timp, pana s-au uzat atat de tare, încât au trebuit să fie duse la reparat. Evident, li s-a pierdut şi urma cu această ocazie. Căsuţele au ajuns şi ele în paragină, iar motelul din Mărghitaş, mândria de alta dată a staţiunii, a ajuns loc de păscut pentru capre. 
ISTORIE. Staţiunea a fost construită în 1970, finanţaţă la început de Primăria din Anina. Prin 1990-1991, a fost predată la OJT Caraş-Severin, care însa nu a avut bani s-o întreţină. O parte din staţiune a fost scoasă la licitaţie şi cumparată de o firmă de construcţii din zonă cu 900 miliarde de lei. Firma a investit 12 miliarde de lei pentru modernizare. Sânziana Defta, patron al motelului, spune că, pentru finalizarea lucrărilor şi includerea staţiunii în circuitul turistic naţional, ar mai fi necesare înca 12 miliarde de lei vechi. Proprietarii ar vrea să facă şi o pârtie de schi cu telescaun şi toate cele necesare, pentru că zona este potrivită pentru sporturile de iarnă.
Cealaltă parte a staţiunii, cea pe care se află lacul, a fost motiv de ceartă între Primăria din Anina şi IAS Răcăjdia. Fiecare se considera proprietarul de drept al terenului, dar instanţele au dat dreptate celor de la IAS.
Deşi a câstigat, IAS Răcăjdia n-a avut prea mult timp parte de bucata de staţiune, pentru că a intrat în faliment, iar terenul care a fost motivul atâtor discuţii a fost scos la licitaţie de către Banca Agricolă de atunci.
Se pare că trenul a purtat ghinion şi băncii. Ajunsă din nou la licitaţie, bucata de staţiune a fost cumpărată de o firmă italiană, care face afaceri în Timişoara. Italienii au îngradit bine zona, s-au apucat să modernizeze clădirile de pe terenul cumpărat şi intenţionează chiar să-şi pună pe picioare o herghelie. Dar în avântul lor au blocat şi drumul către lac. Primăria i-a dat în judecată şi procesele continuă şi acum. Deocamdată, ambele părti au de pierdut, iar staţiunea frumoasă de odinioară este departe de a-şi regăsi gloria. Statiunea Turistica Marghitas
Cabana Maial, pe acest platou se ţineau toate serbările minerilor. Mai jos e o carte postala cu aceaşi cabană, dar în anii ei de glorie.
Vis-a vis de cabană se află această căbănuţă cu acoperiş din stuf.
Acest complex a fost preluat de cineva de la Bucureşti, dar, din păcate nu se fac prea multe pentru îmbunătăţirea lui.
Mulţumesc celor care ne-au arătat aceste locuri “uitate” ale Aninei.
Începe urcuşul spre Vf. Ililici.
În dreapta Vf. Ponor I
