La sfârşitul sec. al XVIII-lea în viaţa economică a Banatului de munte se produc schimbări profunde, Curtea de la Viena intensifică explorările şi exploatările minere din zona Munţilor Poiana Rusca. În vizita pe care o face în Banat, în anul 1773, împăratul Iosif al II-lea trece şi pe la compania militară din Ohaba-Bistra, pe care o remarcă pentru disciplină. În 1795/1796, numitul Martinschitz instalează o forjă – mai precis un ciocan de forjă – acţionată hidraulic, pe vatra localităţii Ohaba Bistra, la poalele dealului lui Ferdinand, începând prelucrarea fierului în zonă; în aceeaşi perioadă familia Madersbach construieşte o forjă la Rusca Montană. Această investiţie necesitând forţă de muncă specializată, au fost aduşi colonişti de la Bocşa şi Reşiţa. Primii colonişti majoritari germani s-au stabilit în apropierea instalaţiei metalurgice, aşezarea constituind nucleul viitoarei localităţi Ferdinandsberg, apărută în anul 1807. Denumirea derivă, probabil, de la dealul cu acelaşi nume şi nu de la proprietarul coloniei (începând abia cu martie 1823), Ferdinand Hoffmann. Pentru că în anul 1805, Oţelul Roşu nu avea nici vatră, aceasta a fost cumpărată de la satul vecin, Mal, din izlazul lor cedându-se, pentru 200 de florinţi, o bună parte din sectorul Gai şi porţiunea cuprinsă între podul satului Cireşa, astăzi aparţinător de Oţelu Roşu, şi str. Morii, astăzi Dobrogeanu – Gherea. Restul vetrei, până la cimitirul oraşului, a fost cumpărată de la primăria satului Ohaba Bistra (astăzi parte componentă a oraşului Oţelu Roşu).
Tot de la localitatea Ohaba Bistra a fost cumpărat şi terenul de pe malul drept al râului Bistra, până la limita laminorului. În timpul cât fabrica era condusă de Ferdinand Hoffman, ia fiinţă „Colonia veche”, un mănunchi destul de numeros de case, clădite în apropierea uzinei, precum şi clădirile din apropierea podului de la Cireşa, demnă de amintit fiind clădirea numită „Vila” care a servit timp îndelungat, respectiv până în anul 1862, ca local de şcoală pentru populaţia din Ferdinand.
În timpul revoluţiei de la 1848, guvernatorul revoluţionar maghiar Fülöp Lipot schimbă denumirea localităţii Ferdinandsberg în Bemhegy (dealul lui Bem), denumire care nu dăinuie decât până în 1849. Datorită dezvoltării economice a noii aşezări, colonia se măreşte, documentele atestând existenţa a două aşezări distincte: Ohaba Bistra şi Ferdinandsberg. Se cunoaşte că în anul 1850 se atribuie terenuri, de către „Asociaţia braşoveană de mine şi metalurgie”, angajaţilor de la uzina Ferdinandsberg pentru construirea de case în zona „Colonia Nouă”.
După anul 1867, data apariţiei dualismului austro-ungar, noua aşezare va primi numele de Nandorhegy, în fapt traducerea în limba maghiară a numelui de Ferdinandsberg. Localitatea Nandorhegy administra şi localităţile din jur, până la Valea Bistrei, mai puţin Glimboca, între 1895-1937. La sfârşitul secolului al XIX-lea, pe lângă germani, la Ferdinandsberg trăiau şi slovaci, unguri şi italieni (proveniţi din nordul Italiei, zonele Tolmezzo şi Ponteba). La începutul secolului al XX-1ea, comunele Nandorhegy şi Ohaba Bistra nu aveau definitivate actele cu privire la terenuri şi proprietăţi, de aceea, între 19o6 -1912, se trece la întocmirea hărţilor cadastrale şi a cărţii funciare, conform acestora localitatea având, în acea perioadă, o suprafaţă de 3128 ha. După Marea Unire de la 1918 se va renunţa la denumirea de Nandorhegy, revenindu-se la vechea denumire de Ferdinandsberg din 9 iunie 1919, iar din anul 1924, se schimbă denumirea în Ferdinand. Populaţia băştinaşă, în limbajul ei uzual, nu i-a zis niciodată Ferdinand, ci „La Pod” datorită podului de beton de proporţii mari şi oarecum modern pentru timpul acela, impresionând prin masivitatea lui. Între anii 1930-1935, terenul cuprins între clădirea Vila şi vechea biserică catolică este cedat pentru clădirea bisericii ortodoxe. Ca să se poată clădi însă biserica, clerul parcelează terenul respectiv şi îl vinde la particulari, care clădesc o serie de case pe dreapta drumului roman. Cu sumele realizate din vânzarea acestor parcele se construieşte biserica ortodoxă între anii 1936-1938.
În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită greutăţilor economice, administraţia celor două localităţi Ohaba Bistra şi Ferdinand se contopeşte (în 1943) şi se formează localitatea Ferdinand – Bistra, dar după 1945 cele două comune revin la forma lor iniţială.
Instaurarea regimului comunist în România, a adus prejudicii întregii ţări şi în mod implicit localităţii noastre. Părându-li-se că numele de Ferdinand nu este în ton cu noua evoluţie istorică, autorităţile comuniste din localitate au hotărât, la 8 iunie 1948, schimbarea denumirii în Oţelu Roşu. Aceeaşi denumire o primeşte şi uzina. În anul 1960, Oţelu Roşu este declarat oraş cu subordonare raională (având o populaţie de 8500 locuitori), iar în componenţa lui sunt trecute cele două localităţi învecinate, Cireşa şi Mal.
_resize.jpg)
_resize.jpg)
